Cele mai utilizate 7 expresii dintr-o cafenea germană

Cele mai utilizate 7 expresii dintr-o cafenea germană

 

 
 
Nu-i așa că îți bei cafeaua în fiecare dimineață ? Cum ar fi să-ți comanzi cafeaua de dimineață simplu și rapid în limba germană ?
 
Uneori, înainte de a începe să înveți propriu-zis limba germană ... ai nevoie doar de o ceașcă de cafea. Dar ce te faci în momentul în care trebuie să îți comanzi această băutură chiar în limba germană? Nu te îngrijora. Cunoscând doar câteva expresii cheie, vei avea în mână cafeaua ta favorită mai repede decât ai crede.
Astfel, Deutsches Zentrum Bukarest a întocmit pentru tine o listă cu cele mai utilizate replici din incinta unei cafenele și nu numai.

 
1. Einen Kaffee, bitte ! (O cafea, vă rog!)
 
Simplu și la obiect. În fapt, eficiența ta va fi, probabil, apreciată. Dacă cel care te servește întreabă Mit Milch? (Cu lapte?), îl poți face  să zâmbească răspunzând: Schwarz wie mein Herz (Neagră ca inima mea). În schimb, dacă ai poftă de ceva cald, dar cu mai puțină cofeină, încearcă varianta: Eine Tasse heisse Schokolade, bitte ! (O cană de ciocolată caldă, vă rog!).
 
2. Was können Sie mir empfehlen? (Ce îmi recomandați?)
 
Aceasta poate fi nu doar o modalitate bună de a profita de gusturile locale, ci și un truc util pentru a începe o conversație în limba germană. Chiar dacă nu ești pe deplin încrezător în înțelegerea limbii, cu siguranță vei distinge elemente din meniu printre toate cuvintele necunoscute pe care le auzi.
 
3. Ich möchte… (Aș dori...)
 
O frază care te poate ajuta nu numai în cafenea, ci și în experiențele de zi cu zi. De ce să te opreșți doar la cafea?
 
4. Zum Mitnehmen (La pachet)
 
Această expresie te va ajuta să comunici dorința ta scurt și la obiect. Dar totuși, de ce nu ai vrea să îți savurezi băutura liniștit, în timp ce îți exersezi limba germană cu celelalte persoane pe care le-ai putea întâlni într-o cafenea?
 
5. Haben Sie Zucker oder Milch? (Aveți zahăr sau lapte?)
 
Cu siguranță la un moment dat veți avea nevoie de ingredientele de mai sus. Nu e atât de greu să le ceri în germană. Nu ne crezi? Fă o încercare ;)
 
6. Achtung, es ist heiss. (Atenție, este fierbinte.)
 
Deși, știm cu toții faptul că ceașca de cafea tinde să fie fierbinte, persoana care te servește poate fi suficient de amabilă încât să te atenționeze. Și bineînțeles trebuie să înțelegi ce înseamnă. Poate la un moment dat o vei folosi chiar tu pentru a atenționa pe altcineva. Așa că, bag-o la cap ;) 
 
7. Wie viel kostet? (Cât costă?)
 
Deși prețurile sunt, de obicei afișate, nu se știe niciodată când vei avea nevoie să întrebi cât te costă un anumit produs, nu neapărat o ceașcă de cafea. Verbul chiar seamănă cu cel din română , așa că ține minte și această expresie.. doar nu vrei să ajungi în postura de a spăla vasele pentru a-ți putea plăti produsele :))
 
Așadar, învățând aceste simple expresii vei reuși să îți comanzi singur mult așteptata cafea a dimineții. Însă, dacă îți doreșți și mai mult, dacă ți-ar plăcea să porți o conversație ca un adevărat vorbitor de germană, te așteptăm la cursurile de germană din cadrul Deutsches Zentrum Bukarest. Situat în Piața Victoriei, într-un spațiu dichisit până la cel mai mic detaliu ca tu să poți învăța limba germană într-un ambient plăcut, centrul nostru oferă cursuri de limba germană atât în mod individual, cât și în grupe în funcție de dorința ta.
 
Pentru mai multe informații, te rugăm să ne scrii la adresa de e-mail office@dzentrum.ro sau să ne contactezi telefonic la numărul de contact +40735785715.